Procesiune de Florii la Ruginoasa

Viața parohiei Aprilie 26, 2016

Parohia noastră, împreună cu Parohiile Dumbrăvița și Rediu, au organizat o procesiune religioasă în ziua Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. La eveniment au participat preoții și credincioșii din aceste parohii, cu icoane, ramuri de salcie și flori.

Procesiunea a început la biserica Ruginoasa în jurul orei 16:00, a trecut pe la biserica Dumbrăvița și s-a încheiat la biserica Rediu. Aici pelerinii au fost așteptați de alți preoți și credincioși, după care a fost oficiată slujba Sfântului Maslu. La slujbă au participat opt preoți în frunte cu părintele protopop Pavel Postolache. În cuvântul său părintele protopop a mulțumit și i-a binecuvântat pe cei prezenți la procesiune și la slujbă.