Copiii din Parohia Voroveşti, mărturisitori la Bucureşti

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 28, 2017   Autor: Tudorel Rusu

Faza eparhială a competiţiei a avut loc în Sala „Sinaxar“ a Muzeului Mitropolitan din Iaşi. Au participat copii din cadrul parohiilor implicate în programele catehetice, iar pentru faza eparhială au fost selectate 10 proiecte.

„Aceşti copii au devenit ei înşişi icoane vii“

Mai multe detalii ne-a oferit părintele profesor doctor Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Am observat o experienţă şi o muncă foarte frumoasă pe care aceşti copii, alături de îndrumătorii lor, cu implicarea şi participarea preoţilor, au desfăşurat-o în parohiile lor, unde, de altfel, au dat şi dau mărturie despre credinţa şi relaţia lor pe care o au cu Dumnezeu. Fiecare echipă participantă la concurs s-a apropiat de cele două tematici incluse în titlu - „Icoana şi Şcoala mărturisirii“. Aceşti copii au devenit ei înşişi icoane vii, dând mărturie despre credinţa lor în Dumnezeu. Nu este lucru uşor să vezi lumea ca pe o icoană, ca pe o creaţie a lui Dumnezeu, mai ales că de multe ori se pun reflectoare care să scoată în evidenţă alte aspecte ale lumii. Dacă-ţi creezi această deprindere, acest mod curat de a vedea lumea, atunci, evident, este şi o datorie să dai mărturie despre acest lucru“.

Comisia de jurizare, formată din pr. prof. dr. inspector Bogdan Racu, pr. prof. dr. inspector Cristian Alexandru Barnea, prof. dr. Oana Simona Zaharia, prof. dr. Ioana Măriuţei, a desemnat câştigător proiectul derulat de Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Voroveşti, Protopopiatul 1 Iaşi, intitulat „Icoana şi Şcoala mărturisirii“. Ce anume s-a urmărit prin acest proiect ne-a spus părintele paroh Daniel-Ionel Graur: „Am concurat la acest proiect cu ideea de a cultiva în sufletele copiilor frumuseţea, puritatea şi gingăşia, întru înţelegerea adevărurilor de credinţă. A fost un proiect frumos, util, închinat în primul rând copiilor, ei fiind principalii beneficiari ai activităţilor desfăşurate. Am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru un pictor bisericesc, pe domnul Nicu Nicolaiciuc, care i-a îndrumat pe elevi în aprofundarea tehnicilor elementare de pictură bisericească. Copiii au fost îndrumaţi apoi de domnişoara Ana Adelina Bozariu şi de doamnele învăţătoare Barbacaru Mihaela şi Onofrei Loredana, care le-au insuflat dorinţa de a scrie frumos poezii, eseuri, compuneri şi scrisori către Dumnezeu. Secţiunea multimedia a cuprins un film tematic despre preoţii mărturisitori din închisorile comuniste, realizat de eleva Iustina Rafaela Graur de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“ din Iaşi“.

La final, membrii juriului, în funcţie de criteriile concursului, au făcut referiri, aprecieri şi recomandări privind punctele tari şi punctele slabe ale fiecărui proiect în parte.

Concursul Naţional „Icoana şi Şcoala mărturisirii“ se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod. Etapa naţională a concursului se va desfăşura la Bucureşti, pe data de 21 mai, ziua de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri