Schimonahul Serafim Bozariu, pomenit la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 2, 2019   Autor: Constantin Ciofu

Slujba a fost oficiată de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, alături de un sobor de preoţi. Părintele stareţ a făcut referire în cuvântul adresat la finalul Sfintei Liturghii la virtuţile schimonahului Serafim, ale cărui poveţe rodesc în viaţa pelerinilor până astăzi: „Părintele Serafim a fost foarte iubit de credincioşi, dar mai ales de tineri. Mulţi vin pentru a ne mărturisi câte minuni a făcut Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului şi prin îndemnurile la rugăciune ale părintelui Serafim. Mormântul său este mereu acoperit cu flori şi lumânări de cei ce l-au iubit. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze cu drepţii”. Un cuvânt deosebit de emoţionant a fost adresat la mormântul schimonahului Serafim de părintele Vasile Ţarcă, misionar de caritate la Spitalul de Psihiatrie Grajduri. Prin grija Mănăstirii Hadâmbu şi a familiei părintelui Serafim Bozariu, cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă pentru odihna sufletului celui mutat la Domnul.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri