Școala de vară Ruginoasa

Activități Octombrie 11, 2018

În vacanța ce tocmai s-a sfârșit, peste cincizeci de copii și tineri din Ruginoasa au „studiat” la prima ediție a Școlii de vară Ruginoasa 2018. Acest proiect socio-educațional a fost posibili datorită voluntarilor din Asociația „Tineretul Ortodox Român” filiala Ruginoasa și a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Ruginoasa, precum și a unor cadre didactice de la Școala Generală „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa, Școala Generală „Garabet Ibrăileanu”, Școala Generală „Ion Creangă” și Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos. După ce timp de trei ani am organizat în curtea Bisericii din Ruginoasa tabere de trei zile, Școala de vară din acest an s-a desfășurat aici pe parcursul a opt săptămâni, între 16 iulie și 9 septembrie.

Copiii au petrecut vacanța mare  în compania unor activități de recreere, formare, dar și învățare, prin joc și bunăvoie. Esența proiectului este socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Astfel, ei au învățat să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună. Experiențele de grup din această Școală de vară au închegat prietenii, au înlăturat prejudecăți, au dat naștere la solidarități și adaptări la situații sociale în miniatură.

Școala de vară organizată la biserica din Ruginoasa a fost structurată după un plan bine stabilit: în prima săptămână copiii au asistat la o scurtă slujbă de deschidere, apoi au fost împărțiți în două grupe și, după explicarea regulamentului școlii, au început cu jocuri de cunoaștere, de spargere a gheții și de încredere. Tot în prima săptămână au făcut exerciții de comunicare eficientă și tehnici de comunicare.

 Săptămâna a doua a debutat cu prezentarea grupelor de alimente și importanța fiecăreia, realizarea unor machete și reclame pentru alimente sănătoase, un atelier gastronomic unde au realizat o gustoasă salata de fructe; tot atunci copiii au intrat în lumea personajelor de poveste, descoperind cât de importat este pentru ei cititul cărților, săptămâna fiind încheiată  prin câteva cântece folk.

 În săptămâna a treia, cei prezenți la Școala de vară au vizionat un film, au discutat cu voluntarii pe baza acestuia, iar apoi au realizat, împărțiți în șase grupe, afișe, încercând să obțină cât mai multe puncte. Deși nu este o disciplină iubită de toți elevii, matematica a atras mai multă veselie decât se așteptau, căci au aflat că matematica este și distractivă. Tot în această săptămână la atelierul gastronomic, copiii au frământat și au făcut gogoși pe care le-au mâncat cu plăcere.

Săptămâna a patra a început cu sărbătoarea Schimbării la față a Domnului, elevii școlii participând la Sfânta Liturghie, aflând apoi, de ce este bună mișcarea, printr-o serie de jocuri de grup. Lucru manual nu a fost neglijat de organizatori pentru că au confecționat din materiale refolosibile păpuși pe care le-au mânuit în cadrul teatrului de păpuși, dar au profitat și de vremea frumoasă și au jucat volei, fotbal și badminton.

 În săptămâna a cincea au vizionat un film de desene animate religios, după care au scris fiecare câte o scrisoare celor dragi, acestea fiind trimise ,prin Poștă, destinatarilor.  Pentru că cea mai eficientă învățare este cea prin descoperire, copiii au realizat experimente chimice distractive, dar au făcut și o incursiune în Istoria României, discutând despre unitatea românilor de ieri și de azi.

În cea de-a șasea săptămână au realizat și interpretat trei piese de teatru, cei mici o pantomimă, un teatru de păpuși, iar cei mai mari actori o piesă despre fericire. Spre sfârșitul săptămânii copiii au înțeles că matematica este peste tot în jurul nostru și că e o disciplină drăguță pentru cei care o înțeleg.

În săptămâna a șaptea participanții și voluntarii au petrecut clipe de neuitat pentru că au avut o seară de cântece și dansuri în jurul focului, dar și o noapte în corturi lângă biserică; fiind apoi căutători de comoară, căci împărțiți în patru grupe au trecut de cinci probe pentru a o afla.

În ultima săptămână copiii si-au mărturisit impresiile despre Școala de vară, și-au amintit de momentele frumoase petrecute, de emoțiile și de prieteniile noi aflate aici. Totodată, pe lângă pregătirile pe care le-au făcut acasă pentru începerea noului an școlar, copiii s-au pregătit și spiritual pentru aceasta prin spovedanie și apoi în ziua de 9 septembrie prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Spre sfârșit, au vizionat filmul Școlii de vară, prezentând părinților, profesorilor, preoților și participanților la slujbă câteva momente frumoase din perioada petrecută la biserică, printr-o mică serbare. La final, copiii au plecat din curtea bisericii cu câte o diplomă și o cruciuliță, dar și cu multe amintiri frumoase.

Școala de Vară Ruginoasa 2018 s-a dorit a fi, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea vacanței de vară. Acesta este impactul pe termen scurt. Pe termen lung: copiii au aflat jocuri instructiv-recreative pe care, mai apoi, le pot realiza singuri, transferându-le asupra altor activități, fie jocuri aflate din altă parte, fie create de ei. Mai mult chiar, abilitatea de auto-organizare se transferă și asupra altor tipuri de activități, de învățare efectivă, de efectuare a unor sarcini practice, de lucru in echipa etc.

Nădăjduim că acesta este începutul multor veri pline de zâmbete în curtea Bisericii din Ruginoasa.

Citește alte articole despre: scoala de vara, ATOR Ruginoasa